COVID-19 ŞI MEDIUL DE AFACERI – MINIMIZAREA IMPACTULUI

Articolul de faţă îşi propune să ofere modalităţi concrete de minimizare a PANDEMIEI COVID-19 asupra mediului de business având în vedere faptul că obligaţiile contractuale asumate anterior acestui eveniment vor fi greu de îndeplinit în contextul actual în care sunt luate măsuri de urgenţă pentru a preveniri răspândirea acestui virus. Având în vedere această situaţie, părţilor implicate în raporturi juridice contractuale le revine sarcina dificilă, de altfel, de a efectua demersuri urgente de natură a minimizare pe cât posibil efectele acestui eveniment imprevizibil asupra activităţii desfăşurate, fără însă a pierde din vedere faptul că minimizarea efectelor acestui eveniment reprezintă şi o obligaţie prin raportare la partenerii contractuali.

Considerăm la acest moment faptul că COVID-19 reprezintă un caz de forţă majoră şi trebuie analizat de această manieră cu toate consecinţele juridice aferente. Astfel, potrivit prevederilor art.1351 alin. (2) C.civ. „forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”. Având în vedere elementul de unicitate a acestui virus, modalitatea de răspândire a acestuia şi imposibilitatea la nivel global de a anticipa/preveni/trata acest virus, considerăm că COVID-19 va fi calificat în perioada următoarea în mediul juridic ca fiind un eveniment de forţă majoră.

Chiar dacă forţa majoră este calificată ca fiind un eveniment de natură a înlătura răspunderea civilă contractuală, având în vedere faptul că unul dintre principiile dreptului civil este buna-credinţă şi în considerarea prevederilor art. 1.534 C.Civ. considerăm faptul că toţi participanţii la raporturi juridice contractuale, afectaţi de această situaţie, ar trebui să depună minime diligenţe pentru evitarea sau diminuarea prejudiciului, în caz contrar putând chiar interveni liberarea debitorului de datoria de acoperire a prejudiciului.

Într-adevăr, dacă situaţia este de natură critică, fără nicio posibilitate de diminuare a prejudiciului, părţile contractuale au la dispoziţie posibilitatea de a  invoca imposibilitatea de executare a contractului în temeiul prevederilor art. 1.557 C.Civ. care stabilesc că „atunci când imposibilitatea de executare este totală şi definitivă şi priveşte o obligaţie contractuală importantă, contractul este desfinţat de plin drept şi fără vreo notificare, chiar din momentul producerii evenimentului fortuit”.

Minimele diligenţe care considerăm că vor trebui luate de către creditori vor fi: fie invocarea imposibilităţii de executare a contractului în temeiul prevederilor art. 1.557 alin. (2) C.civ.- pentru a  suspenda executarea propriilor obligaţii, fie reechilibrarea prestaţiilor contractuale prin invocarea impreviziunii. Acest aspect impune partenerilor contractuali obligaţia de a analiza în concret ce măsură efectivă vor aplica, cu atenţie însă la prevederile art. 1.534 C.civ. pentru ca  măsura aleasă trebuie să fie proporţională cu prejudiciul care ar putea fi produs.

Cu privire la măsura de suspendare a obligaţilor, partea contractantă aflată în imposibilitate temporară de a le executa, va trimite o notificare partenerului contractual, aducând la cunoştinţa acestuia motive pentru care solicită această măsură şi momentul până la care se va menţine.

În privinţa impreviziunii, aceasta va putea fi invocată în situaţia în care executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă şi ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei. În situaţia în care instanţa de judecată va considera că există într-adevăr un caz de impreviziune va putea dispune fie adaptarea contractului fie încetarea acestuia, la momentul şi în condiţiile pe care instanţa de judecată le va stabili. În vederea invocării impreviziunii nu trebuie pierdut din vedere faptul că una dintre condiţiile pentru invocarea acestui aspect este dovedirea de către debitor a faptului că a încercat , într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

În concluzie, în vederea desfăşurării în condiţii optime pe viitor a mediului de business, vă recomand utilizarea remediilor indicate anterior cu prudenţă, diligenţă şi seriozitate, aducerea la cunoştinţa partenerilor contractuali a situaţiilor care vă pun în imposibilitatea de a ne onora obligaţiile sau care vă îngreunează excesiv obligaţia şi eventual iniţierea de negocieri în vederea adaptării contractelor.

 

COVID-19 ŞI MEDIUL DE AFACERI – MINIMIZAREA IMPACTULUI

Articolul de faţă îşi propune să ofere modalităţi concrete de minimizare a PANDEMIEI COVID-19 asupra mediului de business având în vedere faptul că obligaţiile contractuale asumate anterior acestui eveniment vor fi greu de îndeplinit în contextul actual în care sunt luate măsuri de urgenţă pentru a preveniri răspândirea acestui virus. Având în vedere această situaţie, părţilor implicate în raporturi juridice contractuale le revine sarcina dificilă, de altfel, de a efectua demersuri urgente de natură a minimiza pe cât posibil efectele acestui eveniment imprevizibil asupra activităţii desfăşurate, fără însă a pierde din vedere faptul că minimizarea efectelor acestui eveniment reprezintă şi o obligaţie prin raportare la partenerii contractuali.

Considerăm la acest moment faptul că COVID-19 reprezintă un caz de forţă majoră şi trebuie analizat de această manieră cu toate consecinţele juridice aferente. Astfel, potrivit prevederilor art.1351 alin. (2) C.civ. „forţa majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil şi inevitabil”. Având în vedere elementul de unicitate a acestui virus, modalitatea de răspândire a acestuia şi imposibilitatea la nivel global de a anticipa/preveni/trata acest virus, considerăm că COVID-19 va fi calificat în perioada următoarea în mediul juridic ca fiind un eveniment de forţă majoră.

În legislaţia română, forţa majoră este o cauză de exonerare de la răspunderea civilă, însemnând că partea care nu îşi va putea îndeplini obligaţiile din cauza intervenirii unui situaţii de forţă majoră nu va putea fi obligată de către cealaltă parte contractantă la acoperirea prejudiciului cauzat prin neîndeplinirea obligaţiei în mod corespunzător, fiind astfel o excepţie de la principiul forţei obligatorii a contractelor.

Această exonerare de răspundere intervine ca urmare a faptului că neîndeplinirea obligaţiei, în situaţia intervenirii unui eveniment de forţă majoră, nu poate fi văzută ca fiind o culpă a debitorului, culpa fiind o condiţie esenţială pentru atragerea răspunderii civile contractuale/delictuale.

Deşi regula este că intervenirea unui caz de forţă majoră va conduce la exonerarea debitorului de obligaţia de acoperire a prejudiciului cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei, există situaţii în care exonerarea nu va opera.

Astfel, potrivit prevederilor art. 1.351 alin. (1) C.civ. „Dacă legea nu prevede altfel sau părţile nu convin contrariul, răspunderea este înlăturată atunci când prejudiciul este cauzat de forţă majoră sau de caz fortuit”.

ATENŢIE 1: Dacă în contract s-a prevăzut că nu operează exonerarea de răspundere în situaţia intervenirii unei situaţii de forţă majoră, atunci veţi rămâne în continuare obligaţi să suportaţi prejudiciul.

ATENŢIE 2: Chiar dacă forţa majoră înlătură răspunderea civilă, având în vedere faptul că situaţia este temporară/nedefinitivă, nu ştim la acest moment dacă instanţele de judecată vor aprecia că răspunderea va fi înlăturată total.

ATENŢIE 3: Totodată, chiar dacă forţa majoră înlătură răspunderea civilă, legiutorul român a prevăzut şi principiul minimelor exigenţe pe care trebuie să le depună persoana care nu îşi poate îndeplini anumite obligaţii, pentru a se dispune înlăturarea de la răspunderea civilă. De asemenea, nu cunoaştem la acest moment cum vor aprecia instanţele de judecată acest aspect.

1. INVOCAREA FORŢEI MAJORE – PAŞI DE URMAT.

 

1. Transmiteţi o notificare către cealaltă parte contractantă, în termenul menţionat în contract, prin care să îi aduceţi la cunoştinţă intervenirea unui caz de forţă majoră;
2. Solicitaţi de la Camera de Comerț și Industrie eliberarea unui certificat de forţă majoră.

Atenţie: pentru a nu depăşi termenul contractual pentru invocarea cazului de forţă majoră, indicaţi în cuprinsul notificării că se va depune ulterior şi certificatul de forţă majoră.

Documentele solicitate de Camera de Comerț și Industrie a României pentru eliberarea certificatului de forţă majoră sunt următoarele:

• cererea de emitere a avizului;
• o copie a contractului care urmează să fie afectat de evenimentul de forţă majoră;
• atestarea de la Ministerul Sănătății, Ministerul Afacerilor Interne sau Inspectoratul pentru Situații de Urgență privind existenţa şi efectele evenimentului invocat;
• prezentarea evenimentului în detaliu şi a consecinţelor acestuia în relaţia cu partenerul contractual.
• anexaţi şi notificările adresate partenerului contractual în legătură cu apariţia evenimentului invocat şi efectele sale asupra derulării operaţiunilor contractuale.

 

2. EXCEPŢIE DE LA EXONERAREA DE RĂSPUNDERE

Astfel cum am menţionat anterior, dacă părţile au convenit în contract că forţa majoră nu va fi de natură să înlăture răspunderea civilă atunci chiar şi în situaţia intervenirii unui eveniment de forţă majoră, partea care nu îşi va putea îndeplini obligaţiile din cauza acestui eveniment va fi ţinută să răspundă pentru prejudiciul cauzat.

RECOMANDARE: verificaţi pentru început contractele încheiate şi verificaţi ce s-a stipulat în contract cu privire la intervenirea unui eveniment de forţă majoră.

ATENŢIE: la acest moment este important de făcut distincţia între contractele juridice încheiate anterior intervenirii forţei majore şi contractele încheiate în perioada/ulterior intervenirii situaţiei de forţă majoră.

3. SITUAŢIA CONTRACTELOR ÎNCHEIATE ÎN PERIOADA/ULTERIOR INTERVENIRII SITUAŢIEI DE FORŢĂ MAJORĂ

În contextul actual, ca urmare a faptului că se ştia de existenţa covid-19 şi de impactul acestuia la nivel mondial, calificarea acestuia ca fiind un eveniment de forță majoră pentru contractele încheiate în perioada/ulterior intervenirii acestui moment, este pusă sub semnul întrebării.

4. REMEDII PENTRU SITUAŢII ÎN CARE NU SE POATE INVOCA FORŢA MAJORĂ PENTRU EXONERAREA DE LA RĂSPUNDERE

Astfel cum am susţinut anterior, nu se va putea invoca exonerarea de răspundere în situaţia intervenirii unui eveniment de forţă majoră în situaţia în care în contract s-a prevăzut că partea va fi ţinută să suporte prejudiciul chiar şi în caz de forţă majoră sau în situaţia în care contractul a fost încheiat în perioada sau ulterior intervenii evenimentului de forţă majoră.

 

1. SUSPENDAREA TEMPORARĂ A EXECUTĂRII OBLIGAŢIILOR

Potrivit prevederilor art. 1.557 alin. (2) C.Civ. „Dacă imposibilitatea de executare a obligaţiei este temporară, creditorul poate suspenda executarea propriilor obligaţii, ori poate obţine desfiinţarea contractului. În acest din urmă caz, regulile din materia rezoluţiunii sunt aplicabile în mod corespunzător.”

Nu recomand desfiinţarea contractului întrucât astfel cum prevede articolul mai sus menţionat, desfiinţarea va urma regimul rezoluţiunii, ceea ce implică automat dovedirea existenţei unei culpe din partea celeilalte părţi.

EFECTE: în cazul suspendării temporare a excutării obligaţiilor nu se vor putea percepe penalităţi şi se va amâna executarea obligaţiilor.

PAŞI DE URMAT: trimiteţi o notificare partenerului contractual prin care îi aduceţi la cunoştinţă imposibilitatea de executare a obligaţiilor şi prezentaţi detaliat situaţia care vă pune în imposibilitate de a vă onora obligaţiile.

1. INVOCAREA IMPREVIZIUNII ÎN SITUAŢIA UNUI LITIGIU – CONSECINŢE: ADAPTAREA CONTRACTULUI SAU ÎNCETAREA CONTRACTULUI

Potrivit prevederilor art. 1.271 C.civ. „Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă, fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol „Cu toate acestea, dacă executarea contractului a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, instanţa poate să dispună”, adaptarea contractului sau încetarea acestuia.

Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru invocarea impreviziunii sunt:

1. Schimbarea împrejurărilor să fi intervenit după încheierea contractului;
2. Schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia nu au fost şi nici nu puteau fi avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;
3. Debitorul nu şi-a asumat riscul schimbării împrejurărilor şi nici nu putea fi în mod rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
4. Debitorul a încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

În privinţa condiţiilor de la pct. 1 şi pct. 2 nu consider că există vreun dubiu că aceastea nu ar fi îndeplinite în contextul covid-19.

Pentru îndeplinirea condiţiei de la pct. 3 rămâne de analizat contractul încheiat, clauzele care au fost stipulate cu privire la suportarea riscului.

În privinţa condiţiei de la pct. 4, sunt necesare iniţierea de negocieri încă din această perioadă, în scris, în vederea dovedirii în eventualitatea unui litigiu că această etapă a fost parcursă.

ÎN CONCLUZIE, în vederea desfăşurării în condiţii optime pe viitor a activităţii de business, vă recomand utilizarea remediilor indicate anterior cu diligenţă şi seriozitate, aducerea la cunoştinţa partenerilor contractuali a situaţiilor care vă pun în imposibilitatea de a ne onora obligaţiile sau care vă îngreunează excesiv obligaţia şi eventual iniţierea de negocieri în vederea adaptării contractelor.